Pentru ca am in jurul meu persoane care au probleme cu tenul, am decis ca azi sa iti vorbesc despre o planta pe care am descoperit-o de curand, dar care are foarte multe beneficii pentru sanatatea organismului nostru. Este vorba despre copacul de Neem (cunoscut si sub numele de Liliac Indian). Acesta este un copac unic, cu peste 130 de compusi activi, iar frunzele sale sunt cele mai complexe de pe planeta. Este recunoscut in medicina Ayurvedica de sute de ani si mai nou este folosita la ingrijirea pielii. Pe piata se gaseste sub forma de ulei sau de pudra, ambele sunt la fel de bune. Insa in acest articol am sa iti vorbesc despre pudra. Ca la orice ingredient nou pe care il incerc, imi place sa aflu intai tot ceea ce se stie despre beneficiile sale, despre modul in care se foloseste si cum se poate combina cu alte ingrediente. Si apoi aleg dintre mastile sau produsele pe care le fac acasa, cele mai simple si benefice pentru ten si vi le prezint si voua. Iar la pudra de Neem am avut rezultate excelente si la cabinet, iar clientele mele au fost incantate de mastile pe care le-am realizat. Dupa mai multe aplicari, cosurile s-au diminuat si ele oricum au continuat sa foloseasca acasa si o masca pe care le-am creat-o special. Care sunt beneficiile acestei plante pentru piele? Pe langa proprietatile sale antibacteriale, antifungice, antiseptice, cu aceasta planta se mai pot trata si alergiile, inflamatiile si diferitele eczeme ale pielii. Este recomandata mai ales tenului gras, cu inceput de acnee, deoarece absoarbe excesul de sebum si astfel se rareste si formarea cosurilor (mai ales daca se tine un regim corect de ingrijire a pielii). Dar se potriveste si celorlalte tipuri de ten, putand fii combinata cu diferite alte ingrediente (pentru tenul uscat cu uleiuri hranitoare). Si in acest moment pe piata exista creme, masti, sapunuri, sampoane, care contin in mod special acest ingredient. Trebuie sa stii ca: - pudra de Neem trateaza tenul gras si lipsit de luminozitate - Vitamina C din pudra de Neem intinereste tenul, eliminand cosurile, punctele negre si petele aparute odata cu varsta - pudra de Neem poate diminua probleme ale pielii, cum ar fi eczemele si psoriazisul - antioxidantii continuti in pudra de Neem protejeaza tenul de factorii poluanti si previn imbatranirea prematura - mastile faciale cu pudra de Neem elimina celulele moarte, micsoreaza porii, elimina impuritatile, iar tenul devine mai luminos si mai curat - pudra de Neem este bogata in Vitamina E si acizi grasi, care nu usuca pielea - mastile cu pudra de Neem sunt un remediu natural si nu contin paraben, ftalati sau sulfati Pe langa efectele pozitive asupra pielii, trebuie mentionat si faptul ca aceasta planta poate: - stimula regenerarea firului de par si indeparteaza chiar si matreata - trata si problemele scalpului - trata ulcerul, diabetul, astmul - indeparta toxinele din sange - stimula digestia - trata problemele unghiilor Eu personal nu am apucat sa o aplic inca pe par, dar ma gandesc la o tratament si am sa iti povestesc in viitor. De ce trebuie sa folosesti o masca cu pudra de Neem? Mastile faciale sunt un mod corect si necesar in rutina noastra zilnica de ingrijire a tenului. O masca corect aleasa poate trata tipul de ten sau problema de care acesta sufera. In functie de ingredientele sale, o masca poate fi hidratanta, poate controla excesul de sebum, poate micsora porii, poate oferii o multime de beneficii pielii. De aceea am sa iti arat in randurile de mai jos cateva retete care contin pudra de Neem, iar tu o poti alege pe cea care ti se potriveste cel mai bine. Masca facuta azi de mine (cea din imagine):
- 1 lingurita de pudra de Neem, la care am adaugat ulei de migdale. Am amestecat foarte bine cele doua ingrediente si dupa ce mi-am curatat fata cu ulei, am aplicat masca. Am stat cu ea 20 minute, dupa care am masat usor fata si am clatit-o cu apa calduta. Senzatia de dupa a fost de ten proaspat, curat si neted. Iar in continuare am aplicat crema mea hidratanta. Voi puteti alege si din variantele de mai jos: Masca din doua ingrediente: - 1 lingurita de pudra de Neem, la care adaugi:
Masca din trei ingrediente: - 1 lingurita de pudra de Neem, la care adaugi:
ATENTIE: - Toate aceste masti se aplica pe tenul curat, doar dupa ce ai indepartat impuritatile sau machiajul. - Nu se aplica foarte aproape de zona ochilor. - Se tin pe fata 15 - 20 minute, dupa care se clatesc cu apa calduta. - Se folosesc in continuare tonicul si crema hidratanta aferenta tipului de ten. Cum ti se pare? Este destul de simplu si astept sa imi spui si parera ta.
0 Comments
Leave a Reply. |
AutorMa numesc Sibel si vreau sa iti arat cum poti fii frumoasa la orice varsta si intr-un mod cat mai natural. Daca te inregistrezi pe site-ul meu vei fii la curent cu toate noutatile si vei primi GRATIS primul meu mini-ghid pentru ingrediente utile in casa. Spor la treaba!
|